O campanie socanta: Uraste-ti copilul! Uraste-te pe tine!

Din nou, industria medicamentelor intra pe piata in forta, de data aceasta cu un mesaj socant: Uraste-ti baietelul!



Poate ca pe asta au si mizat, pe reactiile in lant create si pe rapida popularizare prin intermediul retelelor sociale.

Videoclipul de pe youtube are 8 like-uri(probabil acolitii & comp.) si 155 de dislike-uri, cel putin la ora la care l-am vizionat eu, iar commenturile sunt toate extrem de vehemente si acuzatoare.

Din punctul meu de vedere, oricat de mult ai vrea sa ajungi la emotiile omului, sa pui degetul pe rana, nu o faci intr-un mod deplasat si abuziv pentru ca persoanele aflate in situatia asta au coordonatele dramei deja trasate si oricat de greu le-ar fi, stiu, in sufletul lor, ca omuletul de langa ei este sange din sangele lor si numai iubindu-l ii pot face viata mai usoara.

Fail !!


Pe de alta parte, videoclipul cu femeia care este indemnata sa se urasca pe sine, mi se pare un semnal de alarma, dus la extrem, intr-adevar, legat de ritmul de lucru acceptat de femei, pentru ca alternative n-au (adica nu vin bani altfel), cu pretul renuntarii la tot ceea ce inseamna o viata normala.



Un semnal de alarma legat de stresul si nefericirea acelora dintre noi care nu traiesc decat la serviciu, prin si pentru serviciu si care ajung la un moment dat sa realizeze ca, de fapt, desi au muncit atata, sunt un pion in marele joc al corporatiei, ce poate fi oricand azvarlit fara nicio remuscare.

Numai ca in afara biroului nu-i asteapta nimeni, nu familie, nu copii, ci, probabil, doar o casa goala si rece.

Dramatic!

Femeia bio

Cum acest concept "bio" este, de ceva vreme, noua coordonata a vietii noastre, m-am gandit sa-l punem la loc de cinste si sa-i dedicam o postare.
Iar daca el isi lasa frumos amprenta si asupra femeii, atunci cu atat mai mult trebuie ridicat la rang inalt.

Ma intrebam asa, intr-o doara, daca si bunica mea era tot femeie bio sau daca nu cumva sintagma asta defineste doar mandruta contemporana trecuta prin intreg procesul de detoxifiere interior si exterior, ca o purificare de multe si marunte, mostenite de la inaintasele noastre, nascatoare de prunci pe camp sau acasa si plamaditoare de cozonaci pufosi.

Societatea a evoluat si atras-o dupa ea si pe femeie care incetul cu incetul s-a desprins de gospodarie si s-a mutat la birou sa faca treburi importante, sa dea mailuri, sa tina sedinte, sa fie proaspat masata, epilata, parfumata, dichisita. Totul pe linie bio. Cat mai multe elemente naturale in tovarasie cu corpul ei.

Si ca sa intretii corpul bio, trebuie sa-i dai mancare pe masura.
Asa ca, dupa o cana cu lapte stors din migdale si populat cu germenii pamantului plus alte cereale care cresc pe campurile din povesti, alea de pe taramul curat, netratat cu otravuri, urmeaza trilogia ceaiurilor, fiecare cu bio-treaba lui, ca sa pregatesti stomacul pentru un pranz la fel de bio, format din doua frunze de salata, un avocado, peste crescut in acvariu si trei frunze de busuioc din glastra.

Oau!! Ce bio am mancat azi si cata energie a naibii am!

Apoi in acelasi spirit, daca se intampla sa fiu si mamica, atunci nu pot fi decat una bio, care la primul muc al copilului sare cu tolba de spray-uri bio sa scoata infectia in doi timpi si trei miscari, ii da numai mancare de la borcanele(ca doar, ce naibii, pediatra ti le recomanda cu o mutra sincera), il imbalsameaza cu  arsenalul de creme/lotiuni/uleiuri carora li s-au extirpat parabenii devoratori de celula umana si li s-a injectat elixirul tineretii fara batranete, astfel incat pruncii nostri sa nu care cumva sa se mai imbolnaveasca vreodata, ca ne strica toata trebusoara de-am facut-o noi cu grija si cu mult bio.

So, n-am nimic cu tot ceea ce inseamna natural(=sanatos), sunt de fel o devoratoare de seminte("n" la numar, de toate felurile), de fructe/legume, cruditati, adica multe enzime, sunt o mamica grijulie si o femeie care se aranjeaza, dar nu vreau sa fiu femeia bio.

Deja mi se pare ca se exegereaza cu acest concept aplicat fiecarei particele din viata noastra.

Pentru ca, de fapt, o viata bio nu inseamna pamantul sanatos care rodea pe vremea bunicilor nostri si din care ne hraneam cu de toate, ci o noua gama de produse pe care, daca le iei la verificat, e posibil sa nu fie atat de sanatoase precum le declara producatorul.

Asa ca eu, ca sa nu ma mai stresez, devorez linistita o ciocolata neagra, ca deh, kilogramele imi permit(sic) si ma las invaluita de mirosul de paine care tocmai se coace in masinaria mea tapetata cu teflon...da, exact, ala ne-bio, toxic, extrem de daunator...

O mai fi cineva ca mine??

sursa foto

Reduceri de vara

Am avut o seara memorabila.

Am plecat impreuna cu o prietena, ca doua mandre flori, la o tura de shopping prin mall, cu gandul sa ne cumparam rochite. Dar nu orice rochite, ci privirile noastre insetate de fineturi si nuante ar fi vrut sa gaseasca ceva deosebit, de petrecere, de ocazie, ceva special.

Ajunse acolo, prima la stanga si tzop in Zara.
Prietena mea, cunoscatoare intr-ale shoppingului ceva de speriat, imi zice complice:" Ia uite cum au asezat astia marfa. Se pregatesc de reduceri! Aici e de noi!"

Am facut ochii mari si probabil cu privirea naiva a prea putin stiutoarei intr-ale rotatiei hainelor dupa cum vine echinoctiul, m-am lasat purtata in lumea frumos si grijuliu aranjata a gratioaselor materiale, accesorizate cu brizbrizuri si zorzoane.

O prindem pe una dintre fetele magazinului la colt si ne confirma ca urmeaza sa vina reducerile. Cat de curand. Poate chiar si maine, dar, ne gandim noi, daca nu maine, oricum in mod sigur weekendul asta e rost de cheltuit bani.

Mai intram in cateva magazine, ne foim de colo-colo, gasim zone marcate deja cu buline rosii, cliente cu ochii scaparand, ca si ai nostri, dudui care probeaza, chicotesc, mustacesc, se amuza. In unele magazine, cozi la case, in altele doar vanzoleala.

Dupa ce ne-am dezumflat, nefericite ca pomu laudat nu detinea marul de aur, ne-am oprit cu o ultima licarire de speranta la Koton.
Multe si marunte, de toate culorile si modelele, unele reduse putin, altele deloc, dar multa si diversificata marfa. Ne umplem bratul de rochite si purcedem la cabine.
Pana la urma, dupa ce ne minunam pe rand si ne inflacaram la fiecare frunzulita, floricica si pietricica, nehotarate si grabite ne indreptam spre iesire, convinse ca zilele urmatoare trebuie sa revenim.
Cu siguranta, pretul mai mic ne va fi un aliat de nadejde in a ne decide pe loc.

So, dragi mandreturi fascinate de moda si de imaginea voastra in oglinzile cabinelor de proba, pregatiti balerinii, ca aveti de colindat.

Si mai bine mergeti cu cate o prietena ca sa fiti sigure ca nu e rost de scandal si chinuiala pentru sotul/prietenul lipsit de rabdare, aceasta minunata calitate pe care o avem din plin cu toatele, atunci cand vine vorba si mai ales "fapta" de a face shopping. Si mai ales atunci cand vin reducerile.

Sa aveti spor la cumparaturi!

sursa foto

Holograf

Asteptandu-l pe fat-frumos

De cand ne nastem, ne hranim cu povesti.

Fetitele se identifica repede cu printesele care ofteaza cu coatele pe geam si privirea pierduta in zare, asteptand pasiv sa fie "salvate", adica initiate in the real world de catre fat-frumosul minunat si viteaz, care le stie pe toate si face treburile ca la carte.

Mandrele ilene cosanzene nu trebuie sa miste niciun degetel, sunt deja concepute de mama natura incat sa aiba atributele feminitatii la superlativ, frumusete, candoare, parul lung si ochii galesi, vocea suava si chipul dragalas, maini delicate si intelepciunea de a spune numai ce trebuie sa auda urechile viteazului.

Crescand, cu greu ne desprindem de povestile copilariei.
Baietii le continua prin jocuri mai mult sau mai putin agresive, iar fetele isi creeaza si se proiecteaza in propriul basm. Si apoi asteapta.
Si iar asteapta.

De fiecare data cand soseste cineva la palat, se entuziasmeaza crezand ca e El.
Pupilele li se dilata, inima incepe sa bata mai tare, tot mai tare...dar, daca din departare drumetul parea alesul, dupa ce se apropie mai mult, isi dau seama ca n-a fost decat un trecator.
Cel care in loc sa ramana, pleaca grabit, cel care in loc sa completeze, ravaseste, cel care, in stare bruta, neslefuit, nu se potriveste sablonului gata creionat in mintea feminina.

Ei bine, dragile mele, gresim. Ca etichetam. Ca incadram in tipare. Ca nu avem rabdare. Ca doar asteptam pasive sa apara in fata noastra nestematul masculin, crezand ca nu este nevoie sa facem ceva in acest sens. Ca el va sosi cuminte langa noi, ne va lua pe calul lui inaripat si ne va purta catre soare. Dar nu se va intampla niciodata asa.

Pentru ca nu exista feti-frumosi. Nici ilene cosanzene. Nici un el perfect, nici o ea perfecta.
Exista un barbat si o femeie si ce pot scoate frumos din impletirea lor.
Cu rabdare. Cu toleranta. Cu iubire.

sursa foto