Trezirea dis-de-dimineata.
Fi-mea functioneaza precum cucul armenesc, la 7 deja e cocotata in varful patului si se uita insistent la noi cu ochii ei mari, albastri si inocenti, neintelegand cum de suntem inca atarnati de visare, bulbucati si miorlaiti:"Hai, mami, mai dormi si tu putin!", incercam noi s-o mai pacalim.
Nimic! Ea e drepti si-si cere portia de lapte. Ce sa facem, ne trezim, hranim copilul si ne vedem de ale noastre.
Ca in orice dimineata, in timp ce ne sorbim cafeaua , ne luam si informatia zilnica, fie de pe tv, fie de pe net. Informatia de consum, ca altfel nu prea se cere, adicatelea crime, morti, divorturi, violuri si alte minuni care ar trebui sa ne binedispuna, sa ne dea chef de viata si, mai mult, sa ne satisfaca setea de cunoastere, adusa in cantitate mult mai mare decat informatia cu adevarat importanta si de interes national.
Am inghitit cat am inghitit si, la un moment dat, am avut o revelatie: de ce ii citesc/ascult eu pe anostii astia? Chiar ma intereseaza, macar for fun, cand si cu cine se mai vede Columbeanca, pe la ce televiziuni mai apare Zavoranca, ce minune minunata s-a mai intamplat pe la Cuca-Macaii, prezentata din viziunea vreunuia care vrea sa apara la gazeta sau la TV?!! Not!
M-am scuturat bine in asta dimineata si am sters toata curgerea editoriala care-mi popula wall-ul pe FB si am decis sa ma intorc cu fata catre alte surse care mi-ar putea aduce cu adevarat o informatie curata, interesanta, catre tot ceea ce exista in afara gazetei de consum.
Stupoare!! Intentie minunata, din partea-mi, dar am de unde alege? Pai nu prea. In afara de Dilema Veche, unde chiar poti citi lucruri interesante si bien scrise, restul...e doar cancan.
Toti isi scot la inaintare pe FB articole care mai de care "mai senzationale", banale pana la enervare, care m-ar putea atrage pe mine, cititor, sa le vizitez produsul online si eventual, sa ma prinda sa ii si citesc.
Eu nu pricep cum de ziare importante(nu cele declarate a fi de consum, alea se pot balacari pana nu mai pot), repet:importante!! de la care eu am pretentii (sic), se preteaza la un astfel de mod de popularizare a articolelor lor. Rili!!!
Nu suntem toti tampiti, nu inghitim toti scursorile editoriale scrise pe genunchi si inspirate din genuina lume a pseudo-vedetelor, cu zorzoane si valoare!
Sa nu fiu gresit inteleasa! Ii admir pe jurnalisti, aia adevarati! Si am si eu nevoie, asa cum imi caut sa mananc o mancare sanatoasa, cum aleg sa respir sanatos, pe unde pot, cum incerc sa cern ce imi face bine de ce imi face rau, am si eu nevoie sa scrie cineva si pentru mintea mea pretentioasa( si sunt convinsa ca asemeni mie sunt multi), pentru spiritul meu care vrea sa se adape la articole cu un continut valoros, pe care citindu-le sa nu simt ca-mi pierd vremea, ci sa ma simt mai inteleapta, mai informata, sau macar mai bogata sufleteste.
Se poate, dragi ziare si gazete??
Presa occidentala se multumeste sa fie doar informationala, nu vaneaza senzationalul, pentru ca ei pastreaza viu telul jurnalistic, sa informeze si eventual, sa educe, sunt constienti ca, deviind de la calea asta, poti transforma un popor sanatos, cu modele valoroase, intr-unul manelistic, care ajunge sa creada ca tot ce zboara se mananca!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu