Intr-una din zile, cautand cu inflacarare ceva prin dulap, am dat peste cutiuta mea de bijuterii, care, in ciuda denumirii, nu avea si n-a avut niciodata vreo bijuterie in ea, ci orice altceva, de toate, mici accesorii, incepand de la clamute si pufuleti de par, scoici mici, bilute colorate si pana la nasturi.
Probabil ca veti rade...doamne, ce-si mai aduna si fetele astea, toate nimicurile...ehhh...si daca ati sti ca fiecare agrafa de par are o poveste si ca fiecare nasture a vazut la fel de multe ca paltonul de la care a cazut si ca omul care il purta...toate lucrurile astea mici au imprimata macar o secunda din viata mea si uitandu-ma la ele pot sa spun ca timpul meu e gravat pe fiecare in parte si se poate recompune.
Si rememorand situatii si oameni, privind obiectiv in trecut, imi dau seama ca am ramas cu cate un pic din fiecare, ca tot ce mi s-a intamplat e imprimat undeva in mine si sta cuminte acolo, fara sa ma deranjeze, dar avand un rol strategic: e un liant pentru o experienta viitoare si totodata e o lectie invatata.
Memoria involuntara functioneaza si e chiar placut sa ma intorc cu ceva ani in urma la imaginea copilului alintat de bunici, ambitios sa fie mereu primul, ahtiat dupa tot ce inseamna oameni, provocare, noutate.
Ma vad alergand dupa fluturi colorati, curioasa din ce sunt compusi si fascinata de nuantele asa frumos potrivite de natura pe aripile lor... si imi dau seama ca amintirile cele mai puternice vin din copilarie pentru ca aveam din plin libertatea de a zburda vesela si de a fi eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu