joi, 23 august 2007

The shape of things...

Nu vreau sa fac o cronica de teatru sau de film, dar nu ma pot abtine sa nu recunosc faptul ca piesa asta mi-a adus o revelatie: interiorul nostru e o plastilina, care poate fi modelata de celalalt cu rabdare si prin manipulare, iar iubirea sau, mai bine zis, simularea ei e una dintre metodele cele mai la indemana.

Cum se procedeaza?
Simplu. Se ia una bucata barbat, eventual cu ceva frustrari legate de aspectul fizic, de "forma", i se cultiva din plin incredere in el, prin complimente exagerate, i se sugereaza, fara a-i impune, ce tip de tunsoare sau de imbracaminte i s-ar potrivi...si, gata, eticheta a fost creata.

Ramane de rezolvat continutul, lucru destul de mult usurat de faptul ca barbatul nostru, acoperit de noua eticheta vandabila si, totodata, dezirabila, deja incepe sa se vada si el prin ochii celorlalti mult mai simpatic, incepe sa capete incredere in el si se avanta la vanatoare...in fine...piesa e mult mai complexa si trebuie traita, nu descrisa ...

Pornind de aici, e interesant de analizat omul cu tot ce are el si exterior si interior, e uimitor sa observi cat de subtila e arta manipularii si cat de bine se poate pricepe o femeie sa o foloseasca pt a obtine efectul dorit.

Un alt aspect de care trebuie sa se tina seama e importanta pe care o are atitudinea celorlalti fata de noi...o atitudine pozitiva constanta nu duce neaparat la infatuare si egoism exagerat, ci poate sa-ti intareasca increderea in tine, mai ales daca atitudinea asta vine din partea unei persoane care iti place, fata de care corpul tau dezvolta chimic, o atractie...chiar si sexul vindeca frustrari si transforma insesizabil omul...

E o piesa ca o lectie de viata si merita vazuta...cand incepe stagiunea, dati o fuga pana la Teatrul Act si veti avea parte de un spectacol pe cinste!

marți, 21 august 2007

Trebuie vs imi place

In seara asta ma supara verbul "a trebui" cu toata familia lui minunata, ordonata si programata.

De ce toata viata noastra se invarte in jurul lui "trebuie sa fac asta" sau "nu trebuie sa fac asta"?? De ce si de unde atata impunere? Putem foarte bine sa il inlocuim pe acest "trebuie" cu "imi place"...toate lucrurile frumoase din viata noastra nu le traim pentru ca trebuie, ci pt ca le facem de placere...

Haideti sa ne gandim la inceputul unei vieti...nasterea unui copil...e rezultatul unei dorinte, apare pentru ca vrem si ne place sa fim mamici sau tatici...nu sunt de acord cu oamenii care zic :vreau sa am un copil pentru ca trebuie!...nu, un copil nu apare pe lume doar pentru ca trebuie!

La fel se intampla si cu sentimentele si cu toata existenta noastra...nu iubim si nu traim pentru ca trebuie!!!

Nu-i inteleg pe oamenii care isi creeaza niste sabloane, se ascund in spatele unor pereti inventati si uita sa se bucure, ca ..deh..bucuria e o stare spontana care contravine celei programate...e greu si complicat sa traiesti clipa si sa te lasi invadat de senzatii de placere atata vreme cat trebuie sa fii in alta parte...

Pe langa faptul ca le creeaza oamenilor probleme in conjugare, verbul asta e chiar nesuferit si inutil, ne robotizeaza toate actiunile, ne taie aripile, ne ingusteaza orizonturile si ne traseaza limite.

Oare soarele ar mai rasari dimineata daca ar sti ca pana seara trebuie sa si apuna?

Spre deosebire de el, noi stim ca avem un sfarsit, dar si o viata pe care s-o traim cu placere si din placere si mai stim, chiar daca unora le e greu sa recunoasca, faptul ca oricat de mult ne-am programa-o, placerea momentului spontan e incomparabila si inegalabila.

luni, 20 august 2007

Nevoia de a fi speciali sau numai.... firesti

M-am saturat sa aud peste tot in conversatii zilnice, anoste sau, mai ales, in cele pompoase, afectate, de prin presa sau din emisiunile tv, cuvantul "special"...toate vedetele noastre au intalnit in viata oameni "speciali", au trait situatii"speciale"asa incat stai drept si incerci sa te gandesti la fel de drept cum se face ca numai unii au parte de "special", iar altii, ba.

Emfaza pe care incearca toti sa o afiseze..doar- doar vor parea mai interesanti si vor face cunoscuta celorlalti viata lor "speciala", imprimata numai de amanunte care de care mai deosebite, accentueaza parca intr-un mod hilar banalitatea existentei lor si nevoia de a alerga dupa tot ce poarta amprenta snobismului.

Eu consider ca exista putine lucruri cu adevarat speciale in viata unui om, la fel de putine persoane speciale...pt ca majoritatea sunt firesti, normale si imi repugna ideea ca tocmai firescul asta atat de minunat e ignorat in goana dupa special, un "special" care ajunge sa fie sinonim cu "altceva, ceva nou", nicidecum cu "deosebit, minunat".
Cautam cu disperare sa ne alungam monotonia, sabloanele, sa fim extravaganti, sa impresionam, sa devenim speciali pt altii, sa pandim si sa vanam orice e diferit de ceea ce cunoastem si ajungem cu adevarat ridicoli si falsi.

Putem sa fim firesti o viata, dar fericiti, decat speciali, prin superficialitate, cateva momente, avand doar iluzia fericirii...

Cine ma poate blama ca pe mine ma bucura mai mult sa ascult la radio melodia celor de la Ben's Brother.."Let me out or let me in" cu aceeasi placere de fiecare data sau sa scriu-lucruri absolut firesti si repetative - decat sa alerg dupa cai verzi pe pereti, incercand altceva "special" despre care as putea povesti in gura mare pt a poza drept deosebita in fata celorlalti si chiar in fata mea...hmmmm...eu ma stiu obisnuita, fireasca, spontana ...aaaa......sa nu uit si zapacita(asa cum m-a etichetat cineva) si cred ca m-ar obosi goana dupa a fi altfel....

Si partea cea mai "frumoasa" acum incepe...pana si iubirea e programata si dozata in functie de acest "special"...nu putem iubi un om obisnuit, cu bune si rele, trebuie sa cautam in el margaritarul, sa-i perchezitionam sufletul..poate-poate dam peste un "nu stiu ce" special, nemaivazut, nemaintalnit...pana cand, satui de atat cautat, ne dam seama ca o simpla si fireasca strangere de mana poate aprinde in tine focuri de artificii.......pana si iubirea e fireasca...si imi place asta....

duminică, 19 august 2007

Despre Praga, cu drag....

Va propun un exercitiu de imaginatie...inchideti ochii si incercati sa va inchipuiti peisajele din basme...da, culori..cele mai calde si cele mai frumoase culori posibile peste un oras plin de legende, de cultura, de istorie, peste un oras care a avut norocul sa scape de bombardamente si sa-si pastreze nealterat specificul...
Un loc in care parca si soarele apune altfel, mai bland si mai cuminte decat in alte parti, grijuliu sa nu deranjeze miile de turisti carora le clicaie intruna aparatele, nesatui sa imortalizeze toate frumusetile interminabile din jurul lor.
Pentru prima data in viata mea am amutit in fata unei imagini de vis: apusul peste podul Carlova Mostu, un adevarat monument de arhitectura, arcuit peste Valtava, un fel de Dambovita ceha care traverseaza orasul, purtand pe valuri carduri de lebede si de rate cenusii, curgand firesc intr-un ritm neschimbat de veacuri...
Parca as fi Sadoveanu cu descrierile lui interminabile...dar orasul asta chiar te indeamna la visare si te lasa , vorba francezului, "bouche bee"...parca transpira frumusete prin toti porii...
Pe langa imaginile astea de vis, nu puteam ramane de piatra in fata bastinasilor, o gasca de feti-frumosi, toti blonzi cu ochii albastri, iar ele, mandre cosanzene, tot blonde, cu tenul auriu...destul de sociabili, obisnuiti cu turistii, politicosi....si totusi si acolo, ca peste tot, e o lume pestrita, au si ei chinezi, indieni care si-au dezvoltat mici afaceri, ucrainieni si chiar romani de-ai nostri.
Lasand la o parte fascinatia pe care am simtit-o in fata orasului, nu m-am putut abtine sa nu dau o tura si prin mall-urile lor..ca deh...mi-am pastrat si acolo pornirile femeiesti de a achizitiona haine, sindromul asta de care nu cred ca vom scapa vreodata...si pot spune ca preturile articolelor de firma sunt comparabile cu cele de la noi, numai ca in perioadele de solduri, sunt mult mai mici fata de reducerile din magazinele noastre.
Ehhh...m-as intoarce oricand in Praga, pt ca mai sunt multe de vazut...pana una alta inca mai retraiesc minunatul sentiment de a fi poposit timp de o saptamana intr-o poveste...

In loc de inceput...

Toata lumea are azi un blog, pe care il poate vizita oricine...ieri, obisnuiam sa scriem cu penelul in jurnal si apoi sa-l ascundem cat mai bine pentru ca nimeni sa nu ne citeasca gandurile...maine, nu stiu cat de mult se va perfectiona aceasta tehnica a jurnalului...poate ca vom fi noi insisi un blog pe picioare, adica toate gandurile noastre vor aparea scrise pe frunte si nici nu va mai fi nevoie sa vorbim, va fi suficient sa ne citim unii altora ideile care vor curge ca un matrix din ochii nostri.

M-am adaptat si eu vremurilor si mi-am creat aceasta pagina a mea si numai a mea in care pot sa spun lucrurilor pe nume, fara sa ma tem ca voi leza pe cineva in vreun fel...pentru ca, am obsevat eu, sinceritatea servita direct nu coafeaza pe toata lumea...asa incat, o voi imprumuta pe doamna diplomatie si ma voi plimba cu ea la brat prin fata celorlalti, in timp ce pe blog o sa-mi pastrez nuditatea gandurilor mele, in masura in care ele ma vor lasa sa le astern pe foaia de net.

Va fi un blog despre mine si despre ceilalti, despre pasiuni de ieri si de azi si poate de-o viata, despre nevoia de a crea, de a imprima ceva cu o parte din tine, de a sti ca vei putea fi regasita oricand undeva, chiar daca numai prin gandurile tale...nu, nu suna a cantec de lebada, pentru ca povestea abia acum incepe...