luni, 30 noiembrie 2009

am uitat cine sunt ?!

De 20 de ani ne indreptam incet, dar sigur catre modelul de viata american. De fapt, am ajuns sa-l simtim din ce in ce mai mult pe propria piele si incepe sa ne doara...la minte, la timp, la alegeri personale, la chibzuinta...
Avem o existenta robotizata, banalizata prin automatismele si stereotipiile zilnice. De toate felurile.

Cand ati fost ultima data la o piesa de teatru? la un spectacol de balet? la o lansare de carte? la o expozitie de pictura sau de orice? la un muzeu?
Probabil ca multi ar raspunde ca a trecut ceva vreme de atunci. De ce?
Raspunsul e simplu: pentru ca nu am avut timp.

Asa e. Timpul nostru nu mai e al nostru, e al angajatorului pt care lucram, al bancii careia ii platim rate, al hipermarketului in care trebuie sa mergem neaparat, cel putin in weekend, daca nu si de vreo 2 -3 ori in timpul saptamanii, al mall-ului in care ne pierdem vremea ca femei sa ne tot cumparam in bezna mintii haine si iar haine, al coaforului ca un strict necesar, al calculatorului ca substitut al hoinarelii pe afara cu amicii...si lista poate continua.
Ni s-a inoculat atat de mult tipul de viata axat pe consum, incat nu ne mai dam seama ca, de fapt, pe langa faptul ca aruncam banii in dreapta si in stanga pe lucruri inutile de multe ori, consumul se petrece in primul rand in interiorul nostru, fiindca nu ne mai luam in seama. Deloc.

Alergam pe afara, in dreapta si-n stanga, sa castigam bani, sa ne pierdem vremea cu nimicuri importante si, la un moment dat, constatam ca nu stim cine mai suntem si ce mai vrem. De la noi. De la cei de langa noi. Cei de mai aproape sau de mai departe.

Apoi, traim intr-o tara in care statul se joaca de-a baba oarba. Cu noi. Cu banii nostri. Cu mintea noastra. Tocmai pt ca avem mintea mereu ocupata cu goana dupa bani si confort, nu ne mai ramane timp sa judecam ce se petrece cu noi. Cu viitorul nostru si al copiilor nostri.

Suntem manipulati prin orice mijloc media. Si pentru ca timpul nu ne-o permite, de multe ori, luam de buna ce vedem si citim prin presa scrisa sau vizuala.
Si poate devenim partizanii unor idei care nu ne reprezinta. Tocmai pt ca nu avem timp sa despicam firu-n patru si sa cautam informatie. Sa comparam. Sa judecam prin noi insine.

Si uite-asa, fericiti ca avem ce bea si ce manca, cu burta plina, dar cu mintea goala, plini de importanta la serviciu prin functie, dar neimportanti acasa din lipsa de timp, patrunsi de valoarea noastra civica, dar gandind cu mintea altora ce se vrea a se gandi, ajungem sa ne depersonalizam printr-o anulare a insesi personalitatii noastre.

Devenim o multime vida. Prin excelenta.



Sursa foto: travel.sky.com/.../UKs-Best-Picnic-Spots

Niciun comentariu: